Si nu din lipsa de bani ci din lispa de educatie.
Dincolo de orice pasi ianinte sau inapoi, perioada de la Revolutie incoace ne-a umplut de “bube” la nivel de societate, de la comportamentul pe strada pana la educatia data copiilor sau la modul in care muncim, socializam si comunicam. Suntem tristi, resemnati, nu ne ajutam / sustinem unii pe altii iar lipsa unui set de valori valid ne intuneca gandirea si ne risipeste orientarea. Daca ar fi altfel cazuri nefericite ca acesta sau acesta nu ar avea loc.
Trist este ca daca ne imaginam ca aceasta stare de lucruri nu afecteaza mediul de afaceri ne amagim in cel mai rau mod posibil.
Mi se pare destul de fortata corelatia intre sinuciderea unei fete, problemele poporului roman si mediul de afaceri romanesc. De sinucis s-au mai sinucis si tinerii altor popoare si nu din cauza unor caracteristici “nationale”/proprii ale societatii respective.
In rest, cei “22 de ani” nu reprezinta decat un laitmotiv al nostru, despre care scrie si vorbeste toata lumea. Foarte rar auzi “ma, dar cum sa imbunatatim lucrul asta la noi” si prea des “n-am invatat nimic in douaj’de ai”. Destul cu fatalismul (“boala”), sa trecem la treaba(“vindecare”).
@Claudiu: sinuciderile sunt doar forme extreme ale unei boli, evident ca s-au mai intamplat si se vor mai intampla, e pacat cand se intampla printre cei ce intr-un fel sau altul sunt catalogati de valoare.
De imbunatatit / vindecat, am incercat sa spun si mai sus: prin educatie. Doar ca ia inca 20 de ani si multi bani si vointa 🙂