Imaginile de mai jos sunt preluate de la Vivi, si prezinta o idee tare interesanta despre modul in care romanii percep lumea din jurul lor:
Mi s-a parut geniala ideea la momentul cand am citit-o prima data, mi se pare mai adevarata acum ca niciodata, nu de alta dar am avut de o saptamana sau doua incoace trecuta dovezi peste dovezi, si mi-am explicat de ce ne merge noua atat de prost de multe ori….
- BlogMarketingSurvey, realizat de Cristi si de noi; apar rezultatele, incep comentarii de gen puteam sa votez de 1000 de ori, cine naiba a voatat, nu e stiintific, nu e nu stiu cum, nu e nu stiu ce…
- WebClub#1, Vladimir are o prezentare inspirata prin care loveste adanc si prezinta altfel lumea online romaneasca, mai realist si mai in contact cu atitudinea multora. Ce se aude pe la colturi? Auzi ma, da cine naiba e asta de tot face pe interesantul? (nu, nu voi da nume, nu asta e ideea)
- Inceputul saptamanii trecute, toata suflarea online isi indreapta ochii spre Cluj de unde Sergiu anunta achizitia facuta de Alexis Bonte (51% din Trilulilu). ‘Ma, ceva nu se pupa la cifrele astea!’, ‘Asta sigur are un plan’, ‘Ceva nu e ok aici’, ‘Ce dracu e asa de valoare la site-ul asta, nu au copyright'(??). Reactii inca mai vin….
- Joia trecuta a avut loc OpenCoffee #1. Intalnire intre o serie de antreprenori mai la inceput dar si mai ‘avansati’ din zona online, in care am decis daca daca nu vom incerca sa ne ajutam si sustinem unii pe altii nu avem nici o sansa; vorbesc de asta cu un prieten care mai intreaba candid: De ce? Ce naiba va trebuie asa ceva? Oricum nu iese nimic.
- Iesim putin din online si mergem la concertul Kyle Minouge la Bucuresti, de sambata seara. Concert OK, se putea mai bine, e muuuult fata de ce ne oferta artistii romani (deci liniste baietii cu playback+negativ dus la nivel de religie…). Citesc azi un articol scris de o ziarista care sigur a vazut ‘alt film’ sambata seara. De ce? De ce nu, e pe gratis sa critici fara sa faci nimic.
Concluzia e destul de simpla, desi trista, nu o trag prima data, dar parca simt cum trec anii peste noi si nu facem nimic: mare parte a timpului suntem o suma de oameni mult prea constipati. Cea mai mare calitate de care dam dovada este disponibilitatea de a critica. Din pacate fara a fi si constructivi. Fara sa dam idei, fara sa rezolvam vreo problema, fara sa sugeram ce s-ar putea face pentru a schimba lucrurile in bine. Sindromul ‘capra vecinului’ pare sa fie prea puternic la noi, pare sa ne domine inca desi incercam sa ascundem asta de cele mai multe ori.
Tare mi-ar place daca am reusi sa criticam doar pe cei fata de care am reusit mult mai bine.
Daca un antreprenor l-ar critica pe Biris dupa ce a reusit el insusi sa faca un business online de 3 milioane de euro as intelege, dar asa parca stau sa ma gandesc despre ce e vorba….
Tare mi-ar place sa vad ca cei care demoleaza un concert al lui Kyle Minouge sunt oameni de media si de spectacol desavarsiti, sau ziaristi cu zeci de premii internationale, dar, iar, nu e cazul
Si tare mi-ar place ca cei ce demoleaza o initiativa de gen WebClub sa fi reusit macar 2-3 proiecte similare inainte. Asta insa e mai greu, si cere timp si munca, in timp ce o mana de noroi bine aruncata ia cam 2-3 secunde….
In rest, numai de bine. Ne complacem in atmosfera asta, desi declarativ suntem peste ea. E probabil unul din cele mai importante motive pentru care suntem mediocri in tot ceea ce facem, pe online sau pe offline.
Dar am o provocare / intrebare: Cum iesim de aici? Cum schimbam situatia asta?
Unde sunt evanghelistii care sa ne arate ce si cum se face?
Răspuns: nu ieşim de aici, românii au în ei o genă a aruncatului cu noroi de necontestat. Când am organizat prima conferinţă dedicată Internetului din Iaşi, am primit vreo lună de zile atacuri dintre cele mai diverse, de la înjurături directe până la chestii mai sofisticate, culmea, tot de la oamenii din industrie.
Ce poţi să faci este să strângi cât mai mulţi oameni care nu se identifică cu categoria asta în jurul tău şi să pui un zid de beton în faţa criticii nefondate.
Oricum, dacă începi să fii criticat mai des, înseamnă că ai început să creşti pe scara succesului.
@Ciprian Gavriliu: si chiar crezi ca nu se poate rezolva cumva lucru asta?
Consumatorul american “This is great” e la fel de prost pozitionat fata de normalitate ca si consumatorul roman “Ce e cu porcaria asta?!”, chiar mai rau. Mai bine incisivi/neincrezatori/greu de multumit decat creduli/entuziasti, nu?! Dar e mult de discutat aici :).
De rezolvat o sa se rezolve “de la sine”, in timp. Piata va fi mecanismul de selectie naturala a tuturor proiectelor, si atunci as zice ca orice apreciere privind un produs sau altul este prematura.
Dar sa nu uitam un lucru: chiar si criticile virulente sunt bune pentru a promova un produs.
Vezi campania facuta pe fiecare blog de Florin Grozea.
Intr-un final orice conversatie, fie ea si cu injuraturi, e mai buna decat nici o conversatie.
@Mircea, chiar nu pot sa zic, oricum până vom ajunge acolo, cred sincer că vor mai fi câteva zeci de ani. Explicaţia e de natura sociologică, psihologică, geografică.
Cred că o un brand, o organizaţie, un brand, o persoană, un antreprenor, un specialist, poate să dizolve treptat nivelul criticii nefondate prin confirmări succesive ale statutului pe care îl vrea impus.
La urma urmei e infinit mai important feedbackul pozitiv primit de la oameni de calitate, care contează, decât 1 miliard de critici aruncate rapid, din frustrare, invidie, ură, etc.
intrea modul de a privi lucrurile si potentialul critic e o direfenta totusi.
ce inteleg eu din graficul ala e ca ar trebui sa fim mai optimisti 🙂
@Daniel rezolvarea de la sine prea o asteptam, eu zic ca trebuie luate si masuri proactive, nu doar reaactive.
Si mai e ceva, criticile sunt una, denigrarea gratuita e altceva. Atunci cand faci arunci critici dar propui si solutii e altceva decat daca te apuci sa aberezi de ‘cat de prost e asta’
@Ciprian Gavriliu: e valoros in general feedback-ul, pozitiv sau negativ… doar sa fie feedback, daca intelegi ce vreau sa spun
@Ncu: nu e chiar asa. Optimismul cred ca e o stare ceva mai buna decat ciritca gratuita.
Evident ca idealul e undeva la mijloc, dar noi prea suntem in extrema de cele mai multe ori.
Excelent punct de vedere. Solutia mea, care functioneaza in cazul meu cel putin, este sa ma concentrez pe munca mea si sa incerc sa devin mai bun. Am ajuns usor la decizia asta incercand sa ma uit in jur si vazand ca nu sunt prea multe modele de urmat.
Sunt si oameni de bine care pot fi contactati personal si intotdeauna ajuta. Sa trambitezi public cu ceea ce faci e o autocondamnare la critici si atentie neproductiva.
Cert e ca avem o problema. Din perspectiva ta cum se vede solutia?
@Razvan Roman: solutia e destul de greu de dat, cred ca e in educatia noastra sa nu ne ajutam unii pe altii; sigur un sociolog ar putea sa-ti dea o groaza de alte motive si cauze (unele cat se poate de obiective)
Solutia dupa mine pleaca de la educatie. Trebuie sa invatam sa cerem ajutor si sfaturi, si sa si dam sfaturi cand putem…. Si poate sa stim sa articulam si o dezbatere, nu doar sa injuram….pe scurt, educatia….:)
@Razvan Roman are dreptate. Orice declaratie publica iti va aduce critici neconstructive si injuraturi. Puteam sa nu zicem nimic legat de tranzactie … crezi ca ar fi fost mai bine? Nu. Pentru ca ar fi aparut cineva care sa descopere singur tranzactia si ar fi anuntat-o tot negativ. “De ce nu au zis Trilulilu nimic?” Asa ca la sfarsitul zilei faci ce crezi ca e mai bine si mergi mai departe incercand sa filtrezi comentariile primite.
@Sergiu BiriÅŸ: cu un PR destept (care de multe ori inseamna respect si bun simt) poti trece peste injuraturi si comentarii care nu au nici o treaba.
Ai cel mai “pentru real” post al tau. Mi-a placut la maxim.
Principala chestie pe care am descoperit-o este ca nu trebuie sa mai fim afectati de bagatorii de seama. Ei isi vad de ala lor (bagatul in seama)… noi de ale noastre.
@Vladimir: mda ai dreptate aici …. dar uneori iti vine cam greu 🙂
noi si americanii doua culturi diferite: noi am fost invatati ca-i bine si frumos sa stam in rand, sa nu scoatem botul afara, sa nu fim mai cu mot decat ceilalti. ei, in schimb, au fost invatati ca succesul e “the american dream”, sa pornesti de jos si sa ajungi in forbes si asta prin munca, munca, munca. Evident nu toti americanii sunt asa cum ii desenam noi, asa cum nu toti romanii isi doresc sa moara capra vecinului. in mare, insa, articolul surprinde o realitate mioritica. solutii? probabil sa ne vedem de treaba noastra, si sa invatam a departaja criticile constructive de cele gratuite.