Simina Mistreanu m-a rugat acum ceva vreme sa-i raspund la cateva intrebari in legatura cu activitatea mea in online. Imi place ce a iesit, sunt evident magulit ca unii ma considera ca ‘om de viitor’ 😀 (desi mi s-a spus mai in gluma mai in serios si pensionar de curand, doar deh, ma duc pe 28 de ani), ca altii ma urmaresc si asa mai departe.
Am vorbit despre FYB, despre Imobiliare-Rezidentiale, FloriLaBucuresti si Termopane.com si alte cele….
Aveti rezultatul final al articolului aici, raspunsurile mele aici, iar mai jos, pentru ca era normal sa nu incapa tot, va prezint si raspunsurile mele in intregime:
1. Cum ai descrie principalele tale proiecte? De ce ar trebui sa credem in ele?
As descrie proiectele FYB Romania ca fiind rezolvari ale unor probleme si nevoi ale diferitelor segmente de piata.
Imobiliare-Rezidentiale.ro vine sa aduca putina lumina si claritate pe o piata imobiliara online extrem de aglomerata dar si dezordonata.
FloriLaBucuresti.ro aduce calitate si promptitudine in zona de florariilor online, segment de piata unde sunt prea multe site-uri de slaba calitate si cu foarte slab serviciu de relatii cu clientii, precum si livrari de o calitate indoielnica
Termopane.com este cea mai importanta sursa de informatii pentru zona producatorilor si comerciantilor de geamuri termopan, segment de piata vazut traditional ca fiind ‘offline’ dar care face progrese importante.
2. Cum te-ai vinde pe tine, ca profesionist, in cateva cuvinte?
Cred ca m-as vinde ca un entuziast, mereu deschis pentru a invata ceva nou. E poate avantajul varstei (uneori dezavantajul?), desi ma indrept usor spre 30 de ani ….
3. Crezi ca se poate vorbi despre un “nou val in Internet� Cine ar putea fi inclus aici si cum i-ai caracteriza pe oamenii astia?
Nu, nu exista un al doi-lea val in Internet, pentru ca de cele mai multe ori asta implica inlocuirea unor oameni asa zisi vechi. E insa o noua etapa, in care apar noi antreprenori, in care intra din ce in ce mai multi bani ‘inteligenti’ (fonduri de investitii, angel investors, etc.), insa apare si un fenomen foarte interesant: oameni cu experienta .ro-ului de ani buni trec la noi proiecte, in asociere cu tinerii veniti din urma. Si din acest punct de vedere, suntem doar la inceput
4. Unul dintre minusurile tale fata de antreprenorii si managerii mai vechi din Internetul romanesc este experienta. Ce ai tu in plus fata de ei?
Avantajul pe care-l avem este exact faptul ca avem oameni care ‘deja au fost acolo’. Au apucat sa faca greseli din care noi putem invata, au avut succese care inspira si ofera modele de activitate.
Iar marele avantaj pe care-l avem noi acum este ca piata e deja mai matura, mai dezvoltata, deci putem sa sarim cateva trepte foarte greu de trecut de catre ei acum ceva ani.5. Ce ai facut pana acum (studii, joburi, proiecte)?
Cel mai important proiect al meu este FYB, cu tot ce reprezinta el. Inceput ca o firma ‘de garaj’ ajuns acum cu produse proprii si planuri de viitor importante.
6. Urmezi modele din strainatate?
Nu am un model anume, incerc sa iau tot ce e mai bun din ce reusesc sa aflu. Cred ca echilibrul este cea mai sigura reteta de succes, nu copierea exacta a vreunui model de activitate
7. Pe cine admiri in Internetul romanesc?
Sunt cativa oameni care au ‘desenat’ Internetul romanesc de pana acum, cu bune si cu rele. Au facut o treaba buna avand in vedere conditiile din Romania, din multe puncte de vedere, si au creat afaceri de milioane de euro. Deci trebuie sa-i numesc macar pe Calin Fusu, Orlando Nicoara, Vlad Stan, si mai sunt oameni de calitate, dar ma opresc la ei.
8. Ce crezi ca va aduce nou piata in 2008?
Cred ca vom asista la o inflatie de start-upuri, cam pe toate segmentele de piata, inspirate atat de succesul Trilulilu din 2007, dar si de fondurile de investitii care tot dau tarcoale pietii romanesti.
Vom asista probabil si la primele exit-uri ale unor investitori cu state vechi in zona online, dar si la intrarea unor nume importante la nivel mondial in zona .ro (toata lumea vorbeste de Yahoo, probabil vor mai fi).9. Care sunt principalele greutati pe care le-ai intampinat pana acum in cariera?
Am trecut prin toate etapele dificile ale unui start-up in primul an de activitate (se spune ca peste 90% din IMM-uri mor in acest prim an). In plan international a fost uneori greu sa trecem peste eticheta de hackeri pusa romanilor, a fost greu sa platim servicii in strainatate acum cativa ani, etc.
Dificultatile sunt insa mai mari aici, in piata romaneasca. Cred ca slaba dezvoltare a infrastructurii IT in Romania dar si gradul redus de informatizare sunt piedici extrem de importante, de care ne-am lovit si noi deja.10. Care e dorinta ta profesionala pentru anul acesta?
Pentru fiecare din proiectele proprii avem obiective clar stabilite, le-am exprimat si pe blogul meu la inceputul anului (https://www.scarlatescu.ro/2008/01/06/2008-predictii-rezolutii-asteptari/). Evident sunt si alte lucruri despre care veti afla atunci cand va fi cazul…:)
11. Unde te vezi peste 3 ani? Dar peste 10?
Tot in online, antreprenor si / sau finantator. Si probabil implicat si in turism, dar nu chiar curand….
12. Este Internetul un mediu propice/prietenos pentru un beginner?
E la fel de dificil sau usor ca orice alt mediu de afaceri. In mod eronat e vazut ca fiind mai simplu de activat aici, dar lucrurile sunt foarte complexe daca vrei sa ai succes
13. Care sunt pasiunile tale?
Cred ca se cam invart toate in jurul calculatorului, dar as mai adauga ceva: tenisul…
14. Ce citesti din presa romaneasca? Dar din cea internationala?
Capital si Business Magazin sunt revistele de business pe care le citesc frecvent. In rest, agregatoare de stiri, desi am sa supar adeptii presei scrise….
15. De ai nevoie/ce iti lipseste/ce ti-ai dori pentru ca proiectele tale sa evolueze bine?
Sunt multe lucruri de care avem nevoie, unele tin de noi, unele nu. Sincer, cel mai mult imi doresc sa am in continuare echipa alaturi de mine pentru a putea sa realizam tot ce ne propunem.
16. Care crezi ca e cea mai fezabila idee de new business pentru 2008?
Imobiliarele, piata auto, turismul sunt zone care in online au loc de dezvoltare. Cu bani si management ok se poate intia o afacere buna. Deci daca ar fi sa pariez, tot pe online as paria 😉