Azi in Business Standard. Nu stiu daca e cel mai bun articol despre blogosfera, dar in mod cert candideaza pentru asta….
Si culmea se potriveste bine cu acesta, din Business Magazin (tare poza, Bobby). Ce imi place cel mai mult? Lumea incepe sa inteleaga ca in spatele unui blog de succes sta multa multa munca, nu e un hobby sau ceva ce faci cand nu ai altceva mai bun de facut.

Evenimentele din New York de azi-noapte au scos inca o data in evidenta ca oricat am incerca, suntem ani lumina distanta fata de americani (si) in ceea ce priveste jurnalismul cetatenesc, sau UGC cum ne place noua sa spuen in zona online-ului.
Nu numai cantitatea de materiale incarcate de audientele posturile TV sau a site-urilor de stiri este mult peste ce se incarca la noi, dar si modul in care acestea sunt utilizate si transformate intr-o stire e ceva mult peste incercarile din Romania.
iReport ar trebui sa fie material de studiu pentru jurnalistii romani.

Dap, vine din industrie, stie ce spune.
Deci, despre jurnalism, din partea unui om cu experienta, bun simt si competenta:

ÃŽn România, cu excepÅ£ii rarissime, interviul este o lăbăreală iar talk-show-ul o zeamă lungă ÅŸi sleită. Documentarea este ultima grijă, atât a realizatorilor, cât ÅŸi a invitaÅ£ilor. Puterea de a face conexiuni – zero. Surpriza – minimă ÅŸi doar în stupizenie. Publicul râde ÅŸi aplaudă “on cue”, astfel încât ultima protecÅ£ie posibilă pentru protagoniÅŸti – reacÅ£ia firească a audienÅ£ei – este anulată prin tarif fix. Cu aÅŸa un cocktail, pârÅ£ul de logică ar trebui să fie regula, nu excepÅ£ia.

Adevărul e că, peste tot în lume, calitatea costă. În mass-media e la fel, dacă-mi permiteţi truismul. Jurnaliştii veritabili au nevoie de mulţi ani ca să crească. Pe parcurs, selecţia este atât de dură, încât doar câţiva supravieţuiesc în profesie atâţia ani încât să poată oferi un program de calitate, la un moment dat. Într-un jurnalist adevărat se investesc nu doar bani, ci şi multă încredere, mai ales din partea publicului. Cine mai are răbdare în România pentru aşa ceva? Ce manager acceptă costurile unei asemenea afaceri?

Tot articolul despre ce inseamna presa la noi in ultimii ani il gasiti la Vlad

Pur si simplu genial

Zoso trademark, video via

Mai e ceva de zis? Se poate mai rau?

Tolo are azi un post excelent despre o interventie neinspirata (ca sa nu spun mai mult) a unei ziariste in cadrul unei emisiuni (din cate vad din comentarii de la Antena 3, sa ma corectati daca nu e asa).
E o mica ilustrare a unei probleme mult mai adanci a jurnalismului din Romania: sadirea samantei de scandal cu orice pret.

De nu stiu cate ori ne tot intrebam cum apar in presa toate ineptiile conducatorilor, patronilor, portarilor sau maturatorilor din cluburile de fotbal de pe la noi. Si incepem sa-i numim in toate felurile. Ca sunt inculti, ca sunt smenari, ca sunt asa si pe dincolo.
Dar trecem peste ceva: Cineva ii baga in seama pe acesti oameni. Cineva le pune intrebari in asa fel incat sa iasa declaratii penibile. De ce? Pentru ca asa ies cel mai usor materialele care par mai interesante (de fapt mai citite). Pentru ca asa isi justifica amatorismul si lipsa de documentare. Ce documentare iti trebuie pentru a-l provoca pe Becali sa bata campii? Nici una. Pentru ca asa lipsa de profesionalism se vede cel mai putin. Ce mare ziarist sau reporter trebuie sa fi pentru a pune intrebari unui Borcea, Turcu sau Becali? Cata experienta trebuie sa ai? Cat de bine trebuie sa cunosti detaliile unui sport? Cam deloc.
Si uite asa, avem ziaristi, avem televiziuni, avem ziare, toate din ce in ce mai obsedate de scandal…
Si facem din niste oameni care au cel mult simtul banilor bine dezvoltat (in detrimentul bunul simt de cele mai multe ori) mari persoane publice, vedete si lideri de opinie. Pentru ca e mai simplu si mai rapid decat sa cauti informatii relevente sau valori.
Si tot asa oameni ca Ioanitoaia, Tolontan sau Vochin se simt din ce in ce mai singuri in breasla lor…