Umbla vorba prin targ ca nu sunt bani in online. Umbla vorba ca suntem plini de idei bune pe .ro, dar nu avem cu cine sa le dezvoltam si cu ce sa le sustinem.
Pe la colturi insa se aude ca nu prea e inghesuiala cand e vorba de manifestari gen 11minute (anul trecut), BizPlanAwards sau Net-Startup. Asta desi oameni interesati sa finanteze deja sunt. Chiar decisi, nu doar la nivel declarativ asa cum se intampla acum 2-3 ani (sau poate chiar acum un an).
De unde aceasta ruptura? De unde lipsa de colaborari si investitii? Iata cateva dintre problemele pe care le-am identificat:
- Ideea mea perfecta si secreta… nu exista. La NextOnlinePlayers am intalnit un antreprenor la inceput de drum care era suparat pe toata lumea pentru ca el nu iese la cafea cu toti ‘baietii smecheri’ din online si nu aude nimeni de el, dar nici nu vroia sa prezinte prea multe despre planurile lui, nu cumva sa-i furam ideile. Am avut si eu frustrarile astea la inceput, dar am rezolvat problema: m-am intalnit cu ‘baietii smecheri’, am devenit chiar prieten cu multi dintre ei, unii mi-au devenit clienti la FYB.
La momentul respectiv l-am sfatuit pe antreprenorul nostru sa vina si el la intalniri gen OpenCoffee si sa discute cu alti curajosi de gen… Nu l-am mai vazut de atunci evident, ideea lui a ramas necunoscua.
Concluzia: nu ai cum sa reusesti daca nu incerci. Nu ai cum sa te faci cunoscut daca nu socializezi, daca te bazezi doar pe prezenta online, in fata calculatorului. Mi-a luat ani de zile sa inteleg asta, dar am inteles. E timpul sa intelegeti si voi. - A te vinde bine este extrem de greu. Fara sa stapanesti cat de cat acesta ‘arta’ nu rezolvi absolut nimic. Orice investitor vrea sa vada in tine un om decis si realisto-optimist. Si acest lucru este valabil in toate domeniile, nu doar online. Deci e extrem de important sa lasi o impresie buna, de om serios si pus pe munca. Baietii de cartier si rasculatii impotriva sistemului sunt plini de farmec, dar nu intodeauna inspira si incredere. Foarte important: invata sa vorbesti in public, invata sa faci o prezentare, invata sa porti o conversatie. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar putini dintre noi reusim asta (nici eu nu am reusit sa stapanesc toate detaliile, evident) si nu aveti decat de pierdut daca nu reusiti sa va monetizezi chiar voi ca persoane.
- A asculta critici este extrem de greu. A te conforma lor este si mai greu. Una din cele mai dificile momente pentru mine a venit acum peste un an in urma, cand in discutii cu un posibil investitor, omul mi-a daramat 90% dintre-un plan de afaceri pe care-l consideram perfect. Evident, nu mi-a picat bine. Ma trezisem intr-o conversatie in care el spunea ceva, eu nici nu asteptam sa termine si incercam sa-l contrazic, sa vin cu tot felul de idei. Mi-am dat seama ca nu stiu sa-l ascult, numai ca la rece, peste cateva zile mi-am dat seama ca are dreptate. Si mai mult, mi-am dat seama ca acel om probabil m-a considerat un copilas suparat pe viata si fara pic de experienta :). L-am sunat, mi-am cerut scuze si apoi am invatat de la el cat din 1000 de carti de management sau antreprenoriat.
Mai la concret, Bau-bau-ul multora din ziua de azi se numeste Marius Ghenea. Nimeni nu vrea sa dea cu ochii de el, si mai ales sa-i prezinte un plan de afaceri. De ce? Pentru ca te va critica. Invariabil. Ceea ce, daca treci peste momentul initial in care vrei sa intri in pamanit, valoarea cat mii de euro de consultanta. Si daca stii sa vorbesti si sa dai un email (vezi punctul 2) atunci s-ar putea sa constati ca Marius iti va da niste sfaturi de bun simt care te vor ajuta, (chiar daca nu pe moment) on the long run. - Vreau bani ACUM! Banii nu se obtin peste noapte. Sansele ca odata ce faci un pitch sa obtii bani IMEDIAT sunt infime. In primul rand, experienta unui candidat trebuie sa fie atat de mare pentru a obtine bani ‘din prima’ incat daca ai ajuns acolo nu prea mai ai nevoie de seed money :). In al doi-lea rand, e important sa stii ca odata ce intri in lumea investitorilor, fiecare evolutie si activtiate iti va fi urmarita cu mai mare atentie decat inainte, si asta te obliga, din toate punctele de vedere. Si cand te vei astepta mai putin, vei obtine banii mult doriti. Insa nu imediat 😉 (si atunci cand vin, gustul victoriei va fi si mai placut…)
Ce ati citit mai sus sunt doar cateva greseli pe care le-am facut si eu si vad zi de zi alti antreprenori facandu-le. Evident sunt doar primii pasi. Doar ca fara ei sansele de a reusi vreodata sunt foarte mici.
Asa ca daca cineva crede ca are ceva de invatat de la mine in acest domeniu, atunci va spun asa: faceti prezentari, sustineti pitch-uri, iesiti in fata, invatati sa va luati suturi in fund si asa sa mergeti si mai repede inainte, si (peste 15 ani?) o sa fiti un antreprenor de succes peste noapte….
Succes.