Evident, nu e nimeni sa nu vorbeasca macar in treacat despre suspendare, demisie, parlament sau Basescu pe bloguri. E un mare salt fata de 2004, cand doar campania de pe Basescu.ro a mai scos din amorteala .ro-ul. Mare diferenta fac 2-3 ani in Internet, la noi si mai mult.
Antonio Eram isi exprima bucuria fara de puterea blogurilor si a online-ului. Eu unul sunt ceva mai pesimist, dupa cum i-am raspuns si lui acolo, credibilitatea online-ului la noi inca lasa mult de dorit, de blogsfera nu mai vorbesc. Marea majoritate a celor ce folosesc la noi internetul nici nu stiu ‘ce-i aia’ sau daca stiu, au mai mult sau mai putin parerea lui Lucian Madruta, care vedea un blogger roman ca pe un tanar fara prea multe de facut.
Sunt insa niste aspecte demne de luat in seama:
- www.basescu.ro, dupa cum am spus si ieri: actualizat, adaptat la realitate (fara sa-i apreciez mesajul prea mult, dar asta e alta discutie;) ); pe de alta parte, site-uri de partid cu limbaj sforaitor, care nu spun nimic, nici macar pentru simpatizanti (sau, si mai bine, in constructie).
- Site-urile de stiri sunt 0 cand ai cea mai mare nevoie de ele. Singurul care ieri a facut cat de cat fata a fost HotNews. Indraznesc sa cred ca acest lucru se datoreaza si pentru ca nu au avut (nici nu au incercat) webcast, spre deosebire de Realitatea.net sau Antena3.ro. Concluzia e ca sutem de parte de un CNN.com sau site-uri pe care sa te poti baza. Pana cand nu le vom avea, Internetul romanesc nu poate fi privit ca un mediu ‘default’ de comunicare, ci doar complementar
- Vestea buna de la punctul anterior este ca lumea vrea content online, vrea sa stea pe net, cauta pe net. Cifrele de trafic dovedesc acest lucru. Va veni momentul cand cineva va oferi si ceea ce e nevoie, site-uri la obiect, optimizate si adaptate realitatilor de la noi.
Cat despre restul, e multa dezamagire si scarba dupa ziua de ieri…